Salut, mă numesc Andrei Popescu, am 35 de ani și sunt din Cluj-Napoca. Timp de 15 ani din viața mea am fost prizonierul unei dependențe care mi-a devorat tinerețea, banii și păcată sufletul. Iată povestea mea.
Primul pariu și prima amăgire
Totul a început când aveam 18 ani. În 2008, eram proaspăt absolvent de liceu, pasionat de fotbal. Prietenii mei mergeau la casele de pariuri să parieze câte 10-20 de lei pe meciuri, iar eu i-am însoțit, doar pentru socializare.
Am pariat și eu 10 lei pe o victorie a echipei mele preferate și am câștigat. Am avut senzația că am făcut ceva genial, că am fost destept și norocos. A fost doar primul pas într-o capcană care urma să mă prindă pentru următorii 15 ani.
Coborârea în iad
După primul câștig, am început să pariez regulat. La început, nu eram dependent. Pariateam doar în weekenduri, cu prietenii, sume mici, dar, treptat, am început să mă documentez, să studiez statistici, să urmăresc meciuri în direct.
Aveam impresia că știu eu mai bine.
Am trecut de la 10 lei la 100, apoi la 500 de lei pe bilet. Câștigam uneori, dar pierdeam mai mult și mai des. În scurt timp, nu mai puneam pariuri pentru distracție, ci pentru a recupera banii pierduți.
Mă trezeam noaptea să verific cotele.
În timpul cursurilor, mă uitam la meciuri pe telefon. După un timp, m-am lăsat de școală (studiam inginerie electrică) pentru că nu mă mai puteam concentra să învăț.
Pierderi financiare
În 2015, am ajuns să pierd 5.000 de euro într-o singură noapte la pacănele online. Am trecut de la pariuri sportive la cazinouri online, unde totul era și mai rapid și mai periculos.
Am irosit toate economiile mele, am vândut mașina pe care o cumpărasem cu munca mea (lucram ca tehnician IT), am luat credite de la bănci, am cerut bani de la prieteni și de la IFN-uri (Instituții Financiare Non-Bancare).
La un moment dat, aveam datorii de peste 100.000 de euro. Nu mai puteam plăti ratele, iar executorii judecătorești băteau la ușă. Trăiam cu o frică permanentă.
Solitudinea și rușinea
Cel mai dureros a fost impactul asupra vieții mele personale. Am mințit în fața familiei mele, iubitei, prietenilor. Le spuneam că am cheltuielile mari, că am probleme la serviciu, orice… doar să ascund adevărul. M-am îndepărtat de toți. Mă închideam în casă, trăind noapte și zi în fața calculatorului, urmărind meciuri și rulezând mii de euro la ruletă online.
Am distrus două relații frumoase pentru că partnerele nu mai suportau să fie mințite și neglijate. Am devenit un zombie, un străin pentru cei din jur. Rușinea și disprețul de sine erau atât de puternice, încât mă gândeam constant la sinucidere. Mă trezeam dimineața și primul meu gând era: „Câți bani mai am de pariat? De unde mai fac rost?”
De ce nu mă puteam opri?
Dependența de jocuri de noroc este una dintre cele mai perfide, pentru că este construită pe un principiu psihologic numit întărire intermitentă. Adică, câștigi ocazional, suficient pentru a-ți păstra speranța vie, dar pierzi în mod constant. Creierul meu era dependent de dopamina eliberată la fiecare rotire a ruletei, la fiecare gol marcat.
Nu mai era vorba doar despre bani, ci despre acea emoție și de sentimentul de evadare, de la o realitate pe care nu mai suportam să o înfrunt. Jucam pentru a nu mă gândi la problemele pe care le crea jocul în sine, ceea ce a condus la crearea unui cerc vicios cumplit.
Ziua în care am văzut luminița la capătul tunelului
Într-o zi, acum 3 ani, am primit un apel de la mama. Tata era în spital după un accident. Avea nevoie de o operație costisitoare. Eu, care cheltuisem averi întregi pe nimic, nu aveam nici măcar 1.000 de lei să-l ajut.
Atunci am avut cea mai dureroasă epifanie a vieții mele: jocurile nu mi-au adus nimic în plus, ci mi-au furat tot ce conta: banii, timpul, relațiile și, aproape, familia. Am izbucnit în plâns, singur în cameră, și mi-am jurat că mă opresc.
A doua zi, am căutat ajutor. Am sunat la o linie telefonică de suport pentru jucători patologici. Am început să merg la un terapeut specializat în dependențe.
Cel mai important, le-am mărturisit părinților și fratelui meu adevărul. Le-am arătat toate datoriile, toate conturile, toate rușinile. Reacția lor a fost de șoc și durere, dar, în mod uimitor, și de sprijin. Nu m-au condamnat.
Am închis toate conturile la casele de pariuri și am instalat pe toate dispozitivele mele softuri de blocare ale acestor site-uri.
Recuperarea nu a fost liniară. Au fost recăderi, momente de slăbiciune în care am crezut că „pot să joc doar 10 lei”, dar de fiecare dată, sprijinul familiei și conștientizarea că un singur pariu poate deschide iarăși poarta iadului m-au făcut să rezist.
Am început să citesc, să merg la sală, să reiau legătura cu prietenii vechi. Mi-am găsit un job nou și, treptat, am început să-mi plătesc datoriile.
Lecțiile învățate
Nu am mai jucat de 3 ani. Nu am pariat niciun leu, nici măcar un bilet la Loto. Îmi recapăt încrederea în mine și în viață.
Cele mai importante lecții pe care le-am învățat sunt:
- Timpul este cel mai prețios lucru pe care îl ai. Banii se pot câștiga din nou, dar anii pierduți în fața ecranului nu se mai întorc niciodată.
- Dependența se hrănește cu izolarea și minciuna. Vorbește cu cineva. Spune adevărul. Este singurul mod de a rupe lanțul.
- Cere ajutor! Nu poți să te lupți singur cu o boală atât de puternică. Fie că e vorba de familie, prieteni, terapeuți sau linii de telefon, trebuie să apelezi neapărat la cineva.
- Jocurile de noroc nu sunt niciodată o soluție. Sunt o problemă. Illuzia câștigului este cea mai mare înșelăciune.
Un sfat prietenesc
Dacă citești asta și recunoști în tine sau în cineva apropiat doar o parte din simptomele pe care le-am descris, nu mai aștepta!
- Ești mereu preocupat de joc?
- Minți despre cât joci și cheltui?
- Joci pentru a învinge frustrări sau pentru a evada din realitate?
- Ai încercat să te oprești și nu ai reușit?
⚠️ Acestea sunt semnale de alarmă. Cere ajutor acum!
Poți să te adresezi asociațiilor specializate din România, liniei telefonice de support 0800.800.099 sau să vorbești gratuit cu un psiholog.
Trebuie să înțelegi că nu ești singur și că există o ieșire din haosul ăsta!
Viața mea acum este simplă, liniștită și adevărată. Am învățat să mă bucur de lucrurile mărunte: de o plimbare în natură, de o cafeluță cu un prieten și de prezența familiei mele; lucruri pe care, înainte, le consideram plictisitoare. Acum știu că ele sunt, de fapt, adevărata bogăție. Îmi asum trecutul și îl transform într-o mărturie de speranță pentru alții.
Această mărturie a fost realizată folosind un nume fictiv. Scopul său este de a crea conștientizare și de a oferi speranță.